În procesul de recrutare există adesea o strategie bine gândită, menită să atragă talente cu potențial ridicat, dar cu o caracteristică aparte: o nesiguranță subtilă, dar prezentă. Acești <insecure overchievers>, oameni buni sau chiar excepționali, care simt că nu sunt niciodată suficient de buni, ajung să fie candidații ideali pentru organizațiile care caută „material” ușor de modelat. Aceasta este o combinație ciudată de calități aparent opuse — ambiție nemăsurată și nesiguranță latentă — care creează profilul perfect pentru o dinamică ce poate deveni o capcană a conformismului.
Cine sunt aceștia?
<Insecure overachievers> sunt persoanele care ating mereu performanțe ridicate, dar care se bazează pe aprobarea și validarea externă pentru a-și susține imaginea de sine.
Au un CV impresionant, o istorie de succese academice și profesionale și o muncă intensă în spate, dar, de fapt, resimt o dorință constantă de a fi acceptați, de a „dovedi” că sunt demni de statutul pe care îl au.
În spatele succesului lor se ascunde un sentiment de nesiguranță, o frică de eșec sau de nerecunoaștere care îi face să muncească din greu, să accepte sarcini suplimentare și să răspundă rapid și pozitiv la cerințele managerilor.
De ce sunt acești oameni atât de valoroși pentru corporații? Simplu: nesiguranța lor latentă și dorința de a-și menține succesul îi fac predispuși să accepte, fără multe întrebări, orice sarcină, să lucreze pentru perfecționare până la epuizare și să evite conflictele sau confruntările care le-ar putea compromite poziția.
Aceasta este o rețetă convenabilă pentru organizațiile care caută angajați pe care să-i modeleze conform nevoilor lor, chiar și atunci când acest lucru îi privează de autenticitatea sau de autonomia personală.
Recrutarea
Procesul începe adesea chiar din faza de recrutare, unde strategiile sunt gândite să facă apel la ambiția și dorința de afirmare a acestor candidați. Anunțurile de angajare promit provocări profesionale, oportunități de avansare rapidă și o cultură a performanței ridicate — toate acestea atingând exact acele puncte de interes ale celor care vor să „dovedească” mereu ceva.
Interviurile sunt și ele structurate astfel încât să identifice această combinație de nesiguranță și dorință de reușită, iar candidații care manifestă aceasta trăsătură subtilă ajung, de fapt, să fie cei mai vizați pentru roluri unde dedicarea totală este un atu.
De multe ori, astfel de persoane se regăsesc atrase în roluri care vin la pachet cu obiective foarte ambițioase, dar fără limite clare între viața profesională și cea personală. Mai mult, mediul corporatist folosește politici subtile care întăresc ideea că validarea vine din orele prelungite și din atingerea unor rezultate extraordinare.
O astfel de atmosferă oferă validare continuă, ceea ce îi stimulează pe acești angajați să își depășească constant limitele, dar îi face și să simtă că eforturile lor sunt indispensabile pentru succesul echipei sau al companiei.
Manipularea
Odată angajați, acești oameni devin, în mod ironic, „dependenți” de validarea care vine din partea corporației, iar aceasta dependență este folosită uneori chiar împotriva lor.
Tactici subtile de manipulare, precum oferirea de promovări sau beneficii condiționate, sunt doar câteva dintre modurile prin care li se induce ideea că evoluția profesională este posibilă, dar doar în măsura în care se conformează pe deplin.
Acestea sunt strategii care alimentează constant nevoia de validare a acestor angajați, fără a le permite cu adevărat să obțină o satisfacție durabilă sau o autonomie reală.
Mai mult, aceste organizații sunt, de multe ori, predispuse să descurajeze orice formă de autonomie sau creativitate care ar putea duce la o conștientizare de sine prea mare din partea angajaților. Aici, nesiguranța lor devine un instrument care îi menține motivați, mereu dispuși să își sacrifice timpul personal pentru a răspunde cerințelor organizației.
Până în punctul în care devin conștienți de faptul că acest efort este mai degrabă unilateral, mulți ajung să își dea seama că depind de această recunoaștere pentru a-și menține imaginea de sine intactă.
Conștientizarea de sine și căutarea autonomiei
Pentru <insecure overachievers>, există un punct critic – momentul în care realizează că succesul lor, deși real, este condiționat de niște reguli externe și că există o lume a posibilităților dincolo de limitele impuse de corporație.
Această conștientizare poate veni ca o revelație și, de multe ori, declanșează o schimbare radicală. Acești oameni încep să se întrebe cine sunt ei cu adevărat și ce ar putea realiza într-un mediu care nu le solicită sacrificii constante.
Realizează că succesul lor nu trebuie neapărat să fie definit de o organizație și că valoarea lor profesională nu depinde de orele lungi de muncă și de compromisurile personale.
Pentru mulți, aceasta este o schimbare de paradigmă: odată ce devin conștienți de sine, își dau seama că pot căuta locuri de muncă unde să fie apreciați pentru creativitatea și autonomia lor, nu doar pentru conformism. Încep să își valorifice abilitățile și să caute roluri unde autenticitatea este prețuită și unde pot contribui fără a simți presiunea nesiguranței.
Echilibrul între performanță și autenticitate
Pentru <insecure overachievers>, eliberarea de dependența de validare externă și conștientizarea propriei valori sunt pași esențiali spre o carieră mai împlinită.
Această conștientizare le oferă puterea de a alege medii de lucru în care sunt respectați și apreciați pentru cine sunt cu adevărat și le oferă oportunitatea de a-și modela cariera fără presiunea conformismului sau a manipulării.
Autor: Diana X
Numele meu este Diana și lucrez în prezent într-un boutique de consultanță și audit, antreprenoriat român. Fac parte din această echipă de aproximativ un an și jumătate după ce am ales să plec anul trecut dintr-o multinațională în care aveam rol de expert și rol de management. Sunt o persoană fidelă mie și persoanelor pe care le investesc cu ceva (încredere, putere, autoritate, în funcție de etapa de maturizare profesională și emoțională). Astfel am petrecut aproximativ 14 ani în care am învățat, am construit, am admirat și am cunoscut o diversitate de persoane și profiluri umane sau de companii. Am fost mereu motivată de a mă autodepăși, de a ajuta și de a nu rămâne pasivă sau de a rezolva. Adrenalina creează dependență. Sunt sigură că aș mai fi putut continua încă 14 ani pentru că ceea ce cunosc pot să anticipez și astfel mă pot pregăti, iar ceea ce nu cunosc pot să negociez și știu să rezolv într-un mediu cunoscut. Când, totuși, mi-am permis să văd că mediul nu este de fapt permeabil și că schimbările semnificative au fost de-a lungul anilor adaptare unilaterală, m-am întrebat dacă viața poate fi trăită cu mai mult tact, mai multă așezare emoțională și dacă divide et impera este într-adevăr singura manieră.
Distribuie acest articol: