Am acceptat, cu entuziasm și cu un strop de emoție, provocarea de a scrie un articol despre cariera mea. Entuziasmul vine din dorința mea constantă de a scrie (acum câțiva ani am redescoperit o piesă de teatru scrisă de mine în gimnaziu!), iar emoția vine din raritatea momentelor în care îmi ofer timpul să reflectez la trecut.
De-a lungul timpului, am auzit de multe ori de la companii de recrutare din piață comentariul „CV-ul tău este atipic, este greu să te prezint pentru acest rol.” Sunt convinsă că am ratat unele oportunități din acest motiv. Cu toate acestea, în lumea corporațiilor, am fost mereu într-o călătorie ghidată nu doar de ambiție sau beneficii financiare, ci și de curiozitate și reziliență. Drumul meu profesional nu a fost niciodată convențional, ci mereu bazat pe dorința de a învăța constant și pe capacitatea de a găsi noi oportunități de creștere.
Povestea mea începe în 2005, într-o firmă respectabilă din Big4. Pentru o proaspătă absolventă de ASE, părea culmea succesului. Dar, imediat ce am început să lucrez, am avut revelația că… nu știam, de fapt, mare lucru. Așa că, în primele două luni, am făcut copii xerox, am ajutat cu traduceri și am învățat tot ce am putut. Am avut șansa unui manager și a unui senior care au crezut în mine, m-au provocat să fac tot mai mult și m-au încurajat să nu mă tem de nou. În 2006 visam deja la momentul în care voi deveni partener… iar în 2007 deja plecam.
Am ajuns într-o firmă de consultanță mai mică, unde m-am simțit ca acasă încă din prima zi. Chiar și acum, după ani buni, simt aceeași căldură atunci când mă intersectez cu colegii de atunci. Nu mai era Big4, era o firmă second tier, dar una în care oamenii erau pe primul loc. Munceam mult, dar niciodată nu mi s-a cerut ceva nerezonabil și întotdeauna mi-am putut face auzită opinia, chiar dacă eram încă departe de nivelul partenerilor. Deși au trecut mulți ani de când am plecat de acolo, și acum, când se întâmplă să mă intersectez cu foști colegi, sau cu actualii angajați, senzația este aceeași: un loc unde se muncește cu neașteptat de mult drag, un loc unde echipa înseamnă ceva, un loc unde există susținere. Retenția, în termeni corporatiști, era mare, managementul stabil, iar valorile companiei nu erau doar niște idei pe un slide.
De ce am plecat, dacă era așa de bine? A fost una dintre cele mai grele decizii, dar am vrut mai mult decât fiscalitate. M-am alăturat unei corporații mari, pentru care eram deja consultant “de casă” de ceva vreme, iar CFO-ul mi-a oferit șansa de a mă implica în toate domeniile din Finance. Totodată, a fost primul meu rol de management, și primul rol în care a trebuit să restructurez locuri de muncă. Îmi amintesc și acum: plângeam alături de colegele afectate, fiindcă eu eram nou-venită, iar decizia fusese deja luată. Am dus sarcina la capăt (iar partea bună este că doamnele și-au găsit rapid alte locuri de muncă) și am continuat alături de echipă, învățând acolo, pe lângă partea de Finance, foarte multe despre motivația oamenilor. Salariul motivează în ziua de salariu, știm cu toții. Dar, în restul zilelor lunii, este nevoie de mai mult.
La un moment dat, am plecat și de acolo. După câteva reorganizări, rolul meu a fost relocat și făceam naveta săptămânal, lucru care a devenit obositor. Am vrut stabilitate, am căutat soluții, dar în 2011, conceptul de lucru remote sau hibrid nu era prea răspândit. Am încercat să găsim o variantă funcțională, dar echipa avea nevoie de un manager local. Așa că ne-am despărțit cu regrete și am revenit în consultanță, de data aceasta într-o altă firmă Big4.
De data aceasta, entuziasmul venea din provocarea de a pune bazele unei noi linii de business: Financial Advisory. A fost o perioadă plină de provocări și realizări, dar viața de Big4 nu s-a potrivit nici de data aceasta cu mine, chiar dacă am păstrat relații bune și apreciez enorm capacitatea de muncă a colegilor mei.
Întâmplător sau nu, m-am întors în compania de unde plecasem (pentru că în perioada în care am fost consultant… mi-au fost din nou client), de data aceasta într-un nou rol creat pentru holdingul din București. În total am socotit că, între diferite roluri (consultant sau angajat), am avut aproximativ 10 ani de „relație” cu această companie, care m-a învățat cu adevărat ce înseamnă viața în corporație – cu bune și rele, cu proceduri și raportări matriceale, cu team building-uri și zile de naștere, cu KPIs dar și cu atât de obositoarea politică internă. Nu aș fi eu cea de acum fără să mă raportez la acea perioadă din viață, și o să apreciez mereu șansa de a fi lucrat acolo cu niște profesioniști extraordinari, șansa de a mă putea implica în proiecte variate, care mi-au deschis noi orizonturi, și înainte de orice șansa de a-mi fi făcut niște prieteni pe viață.
Din 2017 până în prezent, sunt la al treilea rol al meu de executiv. Am schimbat companiile pentru că acum sunt într-un punct al carierei în care vreau să merg la birou (sau să mă conectez de acasă) cu zâmbetul pe buze în fiecare zi, așteptând cu nerăbdare să fac… ceea ce am de făcut.
Uneori, mediul de lucru se schimbă sau cultura organizațională nu mai rezonează cu valorile mele de bază. Nu plec imediat, dar când simt că motivația dispare, că pedalez în gol, da, plec. Am realizat că aproape invariabil acest lucru se întâmplă când oamenii devin doar FTE-uri care trebuie eficientizate, când viziunea pe termen lung dispare și trăim din trimestru în trimestru, când tăiem costurile fără a ne gândi la viitor. Am nevoie de o viziune pe termen lung în care să cred. La finalul zilei, ce mă motivează cu adevărat este o combinație de creștere personală, respectul pentru valorile personale și spiritul de echipă. Da, muncesc și pentru bani, dar doar banii nu m-au motivat niciodată… decât în ziua de salariu. Am vrut să fiu apreciată pentru contribuția mea reală, să simt că munca mea are un sens.
Autor: Dana M.
Dana este country manager în filiala din România a unui conglomerat german listat, și are aproape 20 de ani de experiență în diverse corporații – firul roșu în cariera sa fiind pasiunea pentru energie – rețele, furnizare, servicii clienți sau energie regenerabilă. La ultimul interviu pentru poziția actuală, când a fost întrebată de ce iubește industria aceasta, răspunsul ei a fost “Pentru că vreau să văd aprinse luminile de Crăciun!”. A luat interviul, și acum așteaptă să pună în funcțiune un parc fotovoltaic care să asigure energie pentru Crăciun. Dincolo de pasiunea pentru energie, în ultimii ani Dana a început să dedice tot mai mult timp pentru susținerea și dezvoltarea noii generații de leaderi. Este pasionată de leadership și motivarea echipelor, și experiențele proprii au învățat-o să pună întotdeauna oamenii pe primul loc. Pe plan personal, cei doi băieți gemeni sunt preocuparea ei principală. Când timpul le permite, Dana și familia ei călătoresc destul de mult – vara mai mult la mare, iarna mai mult la munte la ski. Iar timpul ei propriu este pentru recent descoperita pasiune pentru kickbox.
Distribuie acest articol