Cine sunt eu în afara muncii mele?

…Este întrebarea pe care mi-am pus-o luni în șir după ce am decis să plec din compania multinațională în care lucrasem peste 17 ani… unde crescusem, mă formasem, făcusem greșeli, avusesem și succese, formasem prietenii, trecusem împreună prin nunți, închideri de lună și de an, botezuri, audituri interne și externe, înmormântări, implementări de proiecte, actualizări de procese și proceduri, aniversări… exact așa a fost, totul se amalgama și totul a format viața mea. Nu-mi vine să cred cum au trecut acești ani. Dar ar trebui să cred, pentru că i-am trăit!

Nu am știut mult timp cine sunt. Și totuși am mers înainte, am făcut tot ceea ce se aștepta de la mine (și, dacă e să gândesc drept, ceea ce și eu așteptam de la mine).

Am început să lucrez în Big Four (pe vremea aia erau încă Big Five). 3 ani aproximativ – nu a fost așa mult, dar a fost un botez căruia îi datorez viața mea profesională viitoare și fără care drumul meu ar fi fost cu totul altfel și, nu mă îndoiesc, mai trist (sau plictisitor? Nu mă pot hotărî.). Colegii, șefii, atmosfera – tot ce am întâlnit acolo m-a făcut să cred știu că nimic valoros nu se obține fără a învăța și a munci, iar drumul poate fi atât obositor, dar și distractiv.

Și-apoi am intrat în industrie… 11 luni într-o bancă, unde nu-mi găseam locul și unde mi se părea că nu mă folosesc de ceea ce știu și nici nu mă îndemnam să învăț. Era clar, nu era pentru mine.

Experiența de apoi, de aproape 18 ani într-o multinațională a fost cu suișuri și coborâșuri, cu mult învățat.

Am pus întrebări, dar am făcut și greșeala de a considera, de multe ori, că trebuie să știu eu, de aceea sunt într-o poziție, ca să am răspunsuri și să pot ajuta echipele / pe colegii mei să găsească soluția cea mai bună. Asta când nu mă încărcam cu găsirea, explicarea sau implementarea soluției de una singură… A fost greu să îmi dau seama că nu e cel mai bun lucru nici pentru mine, nici pentru echipă. Nu am putut să îmi dau seama singură, ci de la un punct încolo în viața mea am avut un suport de neprețuit, un psiholog.    

Am învățat că lucrul în echipă este important și că multe lucruri făcute împreună ies mai bine și mai repede decât singură.

Am învățat că expunerea la culturi diferite și viața în altă țară te schimba în moduri în care nu ți-ai fi imaginat că este posibil.

Am învățat că prieteniile legate prin limbajul comun din corporație pot dura mai mult decât viața ta în acea corporație.

Am învățat că fiecare zi contează în dezvoltarea ta. Și, totodată, fiecare zi este o zi trăită din viața ta, nu se întoarce și ai face bine să o folosești cu înțelepciune …

…dar după ani buni de muncă multă am obosit și am luat o pauză. Mi-am dorit să mă reconectez cu familia. Am constatat că și asta cere mult efort 😉 Ei m-au susținut întotdeauna, ai zice că după zeci de ani împreună nu mai sunt surprize. Cu toate acestea, și această perioadă a fost o redescoperire a mea, a lor, a vieții noastre casnice. Mi-am luat răgazul de a fi.

Și ce credeți că am făcut apoi?… Mi-am regăsit locul într-o altă multinațională și iau totul de la capăt. Mai înțeleaptă și cu drag de nou.

Nu știu dacă aceste rânduri sunt măcar cât de cât interesante. Dar pentru mine rezumă 24 de ani și cine sunt. Un om.

Autor: Anne M

Anne lucrează din 2024 la o mare companie germană din domeniul energiei, ca manager financiar al unuia dintre domeniile de business ale acesteia din Romania. Anterior, pentru aproape 18 ani a lucrat ca director financiar într-o companie franceză din domeniul transportului, atât în filiala acesteia din Romania cât și în filiale din UK și din Danemarca. Cele mai importante lucruri în viața profesională pentru ea sunt conexiunea cu colegii, învățarea continuă unii de la alții și lucrul împreună pentru a depăși provocările mici și mari din mediul corporatist, fie că este vorba de acțiuni externe companiei, fie că este vorba de procesele și procedurile interne ale acesteia. De-a lungul timpului, a fost ambasador de Etică & Conformitate, precum și campion pentru Diversitate & Incluziune, zone conexe activității ei principale, care sunt însă extrem de importante pentru un mediu de lucru corect, eficient și cu mult potențial de dezvoltare personală. Își dorește să lase lucrurile îmbunătățite și mai ordonate decât le-a găsit 😊 valabil atât în viața profesională, cât și în cea personală.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top