Am lucrat 15 ani în domeniul consultanței în afaceri. Privind în urmă la acești ani, simt că am avut parte de o călătorie complexă, cu provocări și descoperiri personale. Am avut parte de multe momente de succes profesional, dar și de dificultăți care m-au forțat să mă opresc și să mă întreb ce este cu adevărat important în viață și carieră.
Unul dintre aspectele pozitive ale acestei perioade a fost lucrul în echipă. Am avut ocazia să colaborez cu oameni excepționali, care m-au inspirat prin pasiunea și dedicarea lor. Împreună am înfruntat termene-limită dificile și am găsit soluții pentru proiecte complexe. Am legat prietenii durabile, iar aceste relații au fost adesea motivația mea de a continua în momentele dificile.
De asemenea, mi-am descoperit pasiunea pentru analiza financiară. M-a fascinat cum cifrele, specificul companiilor și industria în care activează se îmbină pentru a crea imaginea de ansamblu a afacerii. Interacțiunea cu diverși clienți a fost o experiență foarte valoroasă, care mi-a dezvoltat abilitățile de comunicare și adaptare.
Totuși, lucrurile nu erau nici pe departe roz. Pe măsură ce proiectele se acumulau, echipele noastre deveneau din ce în ce mai suprasolicitate, iar resursele rămâneau ineficiente. Am trăit pe propria piele ce înseamnă overtime-ul cronic și presiunea constantă de a livra rezultate. În plus, targeturile de vânzări creșteau an de an, fără să se țină cont de diminuarea echipelor sau de experiența lor limitată. Frustrarea s-a acumulat treptat, iar epuizarea a devenit un modus operandi.
Un prim moment de cotitură a venit într-o iarnă, când un deadline imposibil și săptămâni întregi de muncă excesivă m-au făcut să pierd controlul în timp ce conduceam. Mașina în care mă aflam a lovit din plin un scuar de pietoni și s-a răsturnat. Accidentul, deși fără victime, a fost un avertisment serios. Totuși, presiunea de la serviciu a fost atât de mare încât nici măcar atunci nu mi-am permis să iau o pauză (apropo, la serviciu, șefii mei nu și-au pus problema că suprasolicitarea fusese cauza și nici nu mi-au sugerat să-mi iau câteva zile libere).
Al doilea moment decisiv a fost burn-out-ul sever care s-a instalat după ani de eforturi continue. Somnul redus, pierderile de memorie, imunitatea scăzută și irascibilitatea au afectat nu doar sănătatea mea, ci și relațiile personale. Am realizat că nu mai pot funcționa în acest ritm și că trebuie să aleg între acea carieră și sănătate.
În timp, mi-am dat seama că burn out-ul meu nu era așa de neobișnuit. Ceea ce nu îl face, însă, acceptabil. Din contră, este un fenomen îngrijorător, inclusiv prin incidența lui. Discutând cu colegi sau foști colegi, am aflat că mulți dintre ei treceau prin aceeași situație. Cea mai mare parte din ei nu a căutat o soluție medicală sau de altă natura la această problemă. Am auzit de mai multe ori: asta înseamnă viața profesională în acest domeniu.
Cu toate acestea, decizia de a pleca nu a fost una ușoară. În acea companie am avut parte de recunoaștere profesională, de venituri care mi-au permis un stil de viață confortabil și de oportunitatea de a învăța de la cei mai buni. Totuși, prețul plătit a fost prea mare: anxietate constantă, sacrificii personale și sentimentul că viața mea se rezumă doar la muncă.
Ce m-ar fi putut face să rămân? În primul rând, o mai bună distribuire a oamenilor și implicarea activă a celor mai experimentați in proiecte, nu doar la început, în faza de ofertare, sau în ultima zi înainte de deadline. În al doilea rând, o cultură organizațională care să prioritizeze sănătatea și echilibrul angajaților, nu doar performanța financiară.
Resursele insuficiente determină supraîncărcarea echipei, ceea ce conduce la epuizare fizică și psihică, la scăderea productivității și a calității muncii. Această situație nu doar că generează un stres continuu, dar creează și un sentiment de nedreptate și frustrare, mai ales când în companie nu se iau măsuri pentru a remedia problema.
Lipsa de implicare a celor mai experimentați membri ai echipei agravează această problemă, creând un sentiment de izolare și de lipsă de sprijin în rândul celorlalți colegi. Atunci când aceste persoane nu sunt implicate constant în proiecte și se limitează la revizuirea muncii în ultima clipă, întreaga echipă este supusă unor presiuni suplimentare și unor ore suplimentare prelungite și, nu de puține ori, inutile. Acest comportament afectează încrederea în leadership și slăbește coeziunea echipei. În plus, restul echipei pierde oportunități valoroase de a învăța. Pe termen lung, aceste probleme contribuie la o rată ridicată de plecări din echipă și la dificultăți în recrutarea și retenția oamenilor, mai ales a celor talentați, cărora chiar le pasă de calitatea livrabilelor. În cele din urmă, plecarea mea a fost o alegere pentru echilibru și respect față de mine însămi.
Autor: Anda N.
Anda N are peste 15 ani de experiență în consultanță financiară, în trei dintre cele mai mari firme multinaționale de consultanță. Anda este pasionată de sport, în special handbal și fotbal, dar și de literatură, călătorii și filme.
Distribuie acest articol: