Când m-a sunat Ileana să îmi propună să scriu un articol pentru Compania Viitorului, am fost tare onorată. Citeam postările lor cu interes și mă bucuram să văd că cineva scrie despre ce am simțit eu în cei aproape 10 ani petrecuți (petrecut este impropriu spus :D) în firme de avocatură de top. Și provocările vieții de antreprenor, deloc puține și neglijabile.
Am simțit relativ devreme că vreau să mă fac avocat, mi-am convins părinții că merit o șansă (da, la mine în familie așa au funcționat lucrurile) și, cu multă încăpățânare, am ajuns avocat în Baroul București. Ca să fac o paranteză, suntem la început și încă nu v-ați plictisit de citit, într-o seară, Tudor, baiatul meu de aproape 9 ani, mi-a spus: „mami, dacă tu, care nu ai avut susținerea părinților tăi și nu te-au încurajat niciodată ca să devii avocat, ai ajuns unde ești, îți dai seama că eu pot cuceri lumea, pentru că tu și tati credeți în mine?”.
Să devin avocat a fost o alegere de vocație, am simțit că asta vreau și am fost de neclintit. Și am avut noroc să fiu selectată într-o firmă mare de avocați, cea mai mare din România. Unde am făcut la început consultanță, dar care nu m-a prins deloc. A venit criza din 2008, suprapusă peste examenul de definitivat, și am trecut în practica de litigii. Le sunt veșnic recunoscătoare celor care au fost de acord să trec de la consultanță la litigii. De atunci am început să înfloresc profesional. Iubeam instanța, dezbaterile argumentate, research-ul până la ultima hotărâre judecătorească, petreceam multe nopți în bibliotecă, eram entuziasmată că, în sfârșit, fac ce îmi place.
Până la epuizare, pentru ca a doua zi să o iau de la capăt. Eram tânără și „duceam”. Mult. Fără prea multe weekenduri libere, fără prea multă lumină naturală, dar cu pasiune și dragoste pentru profesie.
La un moment dat, vocația nu a mai fost suficientă. Aveam nevoie să mă poziționez pe menire. Știți care este diferența între vocație și menire? Menirea este vocația căreia îi adaugi un sens. Și, astfel, devine împlinire.
Menirea mea este să ajut oamenii să își găsească dreptatea.
Și atunci mi-am luat inima în dinți și am apucat calea antreprenoriatului. Era în primăvara anului 2014 când am luat decizia de a îmi asculta piticul din cap care îmi vorbea despre menire. Eram deseori întrebată de ce plec și singurul răspuns pe care îl puteam oferi era „pentru că așa simt”. Și, zău că nu am mințit. Așa am simțit, deși atunci nu puteam verbaliza așa cum o fac astăzi, când totul s-a decantat și mintea mea a reușit să înțeleagă că vocația nu este suficientă și că ai nevoie să te așezi pe traiectoria menirii.
Am învățat enorm în anii în care am făcut parte din echipe cu avocați de top. Dar câte am învățat (și încă învăț) în anii de poziționare pe menire constituie pentru mine cel mai valoros activ. Să deții controlul asupra vieții tale, sub toate aspectele, și să fii la manșa vieții tale, făcând zilnic alegeri conștiente, înseamnă, pentru mine, împlinire. Adică (în) plin, (cu) menire.
În hățișul judiciar, eu sunt acolo să ajut oamenii să înțeleagă ce drepturi au și cum să facă să le fie respectate. Și mai este despre valori, despre bine și rău, despre bucuria care te inundă când vezi că binele triumfă. Nu am simțit niciodată că oamenii îmi sunt datori pentru ce am făcut pentru ei, m-am bucurat să îi văd că depășesc frica și redobândesc controlul asupra vieții lor, abordând cu mai mult curaj provocările.
Am și acum perioade în care exagerez cu munca, dar sunt din ce în ce mai rare. Pentru că, după o anumită vârstă, timpul necesar refacerii fizice și mentale este mai mare. Sau pentru că, acum am o înțelegere diferită asupra dreptului, jonglez mai ușor prin legi și doctrină (nopțile la bibliotecă și researchurile până la epuizare despre care vorbeam la început), identific mai ușor soluții și fac strategii cu claritate în raționament. Sau, cum se spune în fotbal, ce pierzi în viteză, câștigi în tehnică.
Autor: Georgiana Trandafir
Georgiana este avocat de peste 18 ani, și-a rafinat abilitățile în cele mai mari firme de avocatură din România, iar în urmă cu 11 ani a decis să pășească pe calea antreprenoriatului. Specializată în litigii civile și de contencios administrativ, savurează adrenalina dezbaterilor din instanță. Își selectează cazurile în care alege să se implice, astfel încât să simtă că aduce valoare adăugată pentru triumful binelui.
„Mă consider un om norocos pentru că fac profesia pe care mi-am dorit-o. Mă consider un om fericit pentru că fac profesia așa cum mi-am dorit-o” .