Iau o gură de cafea bună și derulez calendarul de pe ecranul telefonului să găsesc anul.. și luna … și ziua … în care m-am îndrăgostit. Iau o gură de cafea bună și derulez calendarul de pe ecranul telefonului să găsesc anul.. și luna … și ziua … în care m-am îndrăgostit.
29 Mai 2009 …
“Bună ziua, vă sun de la Societatea de AVOCAȚI…” iar restul conversației s-a pierdut într-o emoție necontrolată.
Eram studentă în anul 3 de facultate la DREPT – la o facultate privată la care mă înscrisesem fără acordul părinților după ce auzisem ani de zile că voi vinde ziare la colțul străzii ca jurist. Era la modă pe atunci să fii studentă la comunicare la SNSPA – Școala Națională de Studii Politice și Administrative, așa că dădusem examen de admitere acolo și, în paralel, pe ascuns, m-am înscris la drept.
Aș putea spune că eram exact ceea ce trebuia în momentul în care am pășit în acea lume a avocaturii: o tânără crescută în Moldova, marcată de multe etichete și comparații, crescută într-un mediu plin de provocări și… cu multe visuri. Teoretic, plecasem la facultate, practic, fugisem la București, să fiu departe de casă, să fiu liberă, să pot merge pe stradă și să nu mă cunoască nimeni să îi spună mamei ceva.
Am intrat in holul unei case interbelice, impunătoare și rafinată, unde pereții de sticlă și arhitectura veche se împleteau armonios.
A apărut unul dintre parteneri: un tânăr șarmant, cu un costum croit perfect si o ținută impecabilă. Mi-am simțit obrajii fierbinți, încercând să îmi păstrez echilibrul și autenticitatea, conștientă de diferența dintre lumea mea și lumea lor.
Nici o șansă sa reziști.. rând pe rând, m-am îndrăgostit de toți avocații din acea casă de avocatură. Îi descopeream zilnic și tot ce îmi doream era sa fiu si eu una dintre ei.
Eram fascinată de această lume nouă, plină de eleganță și profesionalism.
Mă luau cu ei în sala de judecată, îmi explicau spețele de drept dar îmi și povesteau despre clienți sau chiar despre viețile lor private. Îmi dădeau responsabilități pe măsura competențelor mele, care creșteau pe zi ce trece … era frumos. Diminețile primeam oportunitatea de a scrie cereri de chemare in judecata și serile mergeam cu ei la petreceri, unde se distrau si vânau clienți. Primeam cărți de drept cadou, dar primeam si bonusuri cu ocazia sărbătorilor.
Eram într-o familie! Chiar eram! Dacă nu mă crezi, să știi că mergeam chiar și la zilele lor de nastere! Le cunoșteam familiile! O dată, chiar au venit cu toții la un spectacol de-al meu de salsa.
….
Când eram copil citeam basme.. si de fiecare data când citeam basme, emoțiile îmi învăluiau corpul într-un amestec de frică, atunci când apăreau balaurii, si apoi de speranță, atunci când eroul le tăia capul. Nu eram niciodată atenta la tinerele frumoase care îl păcăleau pe erou si apoi își dădeau arama pe fata.
Când viața a bătut pentru prima dată filmul în care eram mai sus, am rămas în șoc o perioadă lungă pentru că nu înțelegeam ce se întâmpla…Este ușor să te ferești de balaurii cu șapte capete dar cu Sfânta Vineri care de fapt nu e Sfânta Vineri, e mai greu. Încă o data, nici o șansă sa reziști.
Chiar dacă continuam să fiu copilul model al casei și mă străduiam din răsputeri să nu greșesc și să fac totul perfect, în continuare făceam ceva greșit și nu știam de ce.
Nimic nu mai era în concordanță cu realitatea mea: ceea ce părea a fi o laudă se transforma într-un adevărat chin, pentru că urma mereu să fac mai mult, mai bine, și apoi din nou mai mult și mai bine. Cumva, nu mai aveam mecanismele pentru a distinge între greșeala și simpla lipsă de perfecționism.
Ușor, ușor, ca un val de aer rece ce se strecoară pe gaura cheii, de la “nu fac suficient de bine”, am ajuns să nu mai fiu eu însămi atât de bună. Poate doar când mergeam pe drumul lor. Da! Atunci aveam speranța că am să fiu mai bună și asta îmi învăluia corpul într-o emoție pe care o cunoșteam de multă vreme: că o să reușesc!
“Eu” nu am reușit! Dar “Ei” da! Au reușit sa îmi construiască o cariera de succes: m-au făcut să coordonez echipe, să vorbesc în fața publicului și să apar în câteva articole din presă care vorbeau despre proiectele de succes. Este meritul lor… “La noi e o școală bună” – așa îmi spunea partenerul în costum croit perfect si o ținută impecabilă.
Au urmat ani de avocatură și în alte case de avocatură – mai mari, mai cunoscute si mai puternice – unde am realizat că eram înconjurată de aceeași cultură toxică, pe care, inițial, o crezusem o rampă de lansare.
15 ani mai târziu, alături de cariera de “succes,” am o scrisoare medicală in care scrie aproape indescifrabil: simptome PTSD – Tulburare de Stres Post-Traumatic si tratament medical pentru HTA – hipertensiune arterială.
Poate că această poveste îți sună familiar, poate ai trăit-o chiar tu sau ai auzit-o de la altcineva. Adevărul este că nu e doar povestea mea sau a unei singure persoane – este realitatea unui mediu profesional construit astfel, unde fiecare dintre noi își joacă rolul, fie că vrea sau nu. Este basmul nesfârșit al acestei lumi profesionale, care continuă să ruleze, fără a ține cont de personajele care se perindă pe scenă.
Și dacă ai de gând să fugi de ei, fugi… Dar tot ceea ce vei putea face este să fugi continuu, pentru că sunt peste tot. Și nu conduc doar compania în care lucrezi, ci conduc lumea.
Și eu am fugit: mi-am dat demisia, am rupt legături, am plecat. Am continuat să fug până când am ajuns la epuizare, până când nu mai aveam energie pentru nimic. Când fuga nu a mai fost o opțiune, a trebuit să rămân cu mine însămi – și am descoperit că singurul lucru pe care îl mai știam despre mine era că „trebuia să fiu mai bună”.
Ani întregi mi-am căutat identitatea în confirmări externe, în bătălii câștigate și momente scurte de triumf, dar am pierdut legătura cu simplitatea și pacea.
De un an învăț să mă odihnesc și să mă accept așa cum sunt – aceeași în fiecare zi, dar totuși altfel. Această constanță interioară este incredibilă și reprezintă singura sursă autentică de stabilitate și echilibru. Iar acel „altfel” provine din faptul că, zi de zi, descopăr lucruri care s-au sedimentat în mine de-a lungul anilor, dar cărora nu le-am putut acorda niciodată suficient timp și spațiu, ocupată fiind cu termenele limită.
Încă practic avocatura, încă am planuri să „run the show”. Diferența este că, acum, show-ul este al meu.
Mă regăsesc într-un maraton pe care nu mai simt nevoia să îl alerg.
Acum, după ce m-am oprit să respir, înțeleg că viața, mai ales cea profesională, nu este despre a fi mai bun în ochii altora. Pentru mine, este despre a fi mai aproape de mine însămi și de a exista în propriul meu ritm.
Oare va veni ziua în care companiile vor include în politicile lor bonusuri pentru respectarea propriului ritm? Cum ar fi dacă, pe lângă performanță, s-ar recompensa și modul în care angajații își mențin echilibrul și sănătatea mentală? Un astfel de sistem ar putea redefini succesul și al reda încrederea în mediul de lucru, încurajând autenticitatea și productivitatea SUSTENABILĂ, în locul epuizării pe termen lung.
La urma urmei, doar oamenii echilibrați pot sa construiască un viitor pe baze reale, nu crezi?!
Autor: Alexandra M.
Alexandra M este partener într-o firmă de avocatură prestigioasă, având o experiență de peste 14 ani în consultanță de business, având specializări în domeniul dreptului bancar, data privacy, M&A și real estate. În această perioadă, Alexandra a colaborat cu unele dintre cele mai mari companii și organizații din România, oferind expertiză în diverse arii juridice, de la drept comercial la conformitate și reglementări complexe. În calitate de coordonator și mentor, Alexandra a dezvoltat o abordare orientată spre performanță și integritate dar mai ales pentru mediu de lucru echilibrat și sănătos pentru colegii săi. În plus, este membră a unei comunități care militează pentru îmbunătățirea sistemului de justiție și pentru consolidarea statului de drept în România, promovând valori fundamentale precum egalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența decizională. Această afiliere reflectă angajamentul ei puternic atât față de profesie, cât și față de un mediu de afaceri mai etic și mai transparent în România.
Distribuie acest articol