Antreprenorii următorilor 20 ani

Câți vor fi în România?

Suficienți oare cât să putem vorbi de o masă critică care să poată pune umărul la dezvoltarea a ceea ce am numi noi clasa de mijloc? Greu de spus în acest moment, dar cu siguranță rezultatul va depinde suportul pe care îl vor primi în parcursul lor, suport la care eu intenționez să contribui.

Sunt o pasionată declarată a domeniului care mi-a dăruit, fără să îmi dau seama inițial, multe satisfacții profesionale și personale (M&A Investment banking). Am trăit cu multă euforie o serie de tranzacții în care am asistat antreprenori să își vândă business-ul. Și mi s-a părut mult timp că fiecare tranzacție încheiată cu succes este o recunoaștere a unui cumul de factori: business foarte bine construit de către antreprenor, un proces de vânzare foarte bine organizat, chimie extraordinară între vânzător și mine în calitate de consultant, etc.

Până într-o zi în care mi-am privit CV-ul și am simțit ceea ce, probabil, orice cadru medical ar încadra drept “atac de panică”. Am realizat că și eu am pus umărul la un exod masiv al multor antreprenori români ale căror business-uri au fost preluate de alte grupuri internaționale/ corporații. În principiu nu ar fi nimic negativ, însă în unele sectoare (de exemplu: producție alimentară) efectul îl resimțim cu toții. Și cine vine din urmă să umple golul lăsat de aceste preluări și să concureze corporațiile cu produse de calitate, produse autohton, cu mai multă savoare?

Răspunsul îl vom afla, cred, în următorii 5-10 ani și va fi unul pozitiv și cu final fericit numai în măsura în care mulți dintre noi, inclusiv eu și alți colegi de breaslă, vom reuși să susținem o nouă generație de antreprenori. Pare simplu, unii vor spune ca avem deja în zona IT o serie de noi companii (start-ups, seed businesses, companii noi consacrate, etc), însă în producția alimentară, de exemplu, cine vine din urmă? Determinarea de a susține, astfel cum voi putea, dezvoltarea unei noi generații de antreprenori a devenit un obiectiv în sine în ceea ce mă privește – consider că am și avem responsabilitatea de a pune la lucru setul de abilități de care dispunem, pentru un mediu de afaceri care să includă și “modele autohtone” în topurile companiilor din diverse industrii.

Debutul a avut deja loc datorită unor antreprenori curajoși și vizionari pe care vă invit alături de mine să îi susținem cum putem și să punem la dispoziția lor cunoștințele noastre acumulate în acești 15-20 ani de interacțiune cu medii de business variate. Sunt încă mulți însă care au idei de business, dar și teama că nu vor reuși să le pună în aplicare. Este rolul și oportunitatea noastră să îi susținem. Pentru ei dar și pentru un viitor cu mai multe afaceri românești pe care să le transferăm copiilor noștri.

Autor: Karina Ogică

Distribuie acest articol

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top